Cetatea Poienari este situată în județul Argeș, la aproximativ 2 km de satul Căpăţâneni Pământeni din Comuna Arefu, la 4 km de Barajul Vidraru. Este construită în stancă la o altitudine de 850 m, pe un platou din culmea muntelui Cetatea. Șerpuind printr-o pădure deasă de fag, să ajungi la ruinele cetății (că doar atât a mai rămas din ea), trebuie sa urci cele 1480 de trepte din beton. De la înălțimea acestora apare una dintre cele mai atrăgătoare priveliști, iar în ceața depărtării se întrevăd piscurile Făgărașului și plaiurile Iezerului și Păpușii. La capătul scărilor, te întâmpină o căsuță, construită între anii 1969-1972, în stil argeșean, în care Muzeul orășenesc Curtea de Argeș, a realizat o expoziție permanentă numită "Cetatea Poienari", expoziție ce prezintă istoria cetății medievale.
Cetatea Poenari este cunoscută și drept "cuibul de vulturi al vitejilor de demult", cetate care făcea parte, cu veacuri în urmă, dintr–un vast lanț de fortificații ce apărau hotarul nordic al Țării Românești.
Cetatea se pare că a fost construită în doua faze, prima fiind la sfârșitul sec. XIII -lea și începutul secolului al XIV-lea, perioadă în care a fost construit turnul dreptunghiular din piatra, cu trei nivele despărțite de planșee din lemn. Inițial, exista doar un turn din piatră brută, dar, în secolul al XIV–lea, fortificația a îmbrăcat tot vârful de stâncă cu ziduri groase din piatră spartă. Fortificația s-a ridicat direct pe stancă, folosindu-se o tehnică bizantină veche - zidurile pe latura sudică au între 2,70 și 3,00 metri grosime. Accesul în turn se făcea pe scări mobile. În etapa a doua s-au construit zidurile cu turnuri semicirculare, unde s-a folosit piatră, iar pe interior au fost dublate cu cărămidă la părțile superioare, grosimea lor fiind de 2-3 metri. Patru din turnurile de apărare aveau forma rotundă iar unul era conceput sub forma unei prisme.
Construcția nu putea adăposti decât o garnizoană de vreo 30–40 de soldați, suficient însă pentru a stingheri mișcările armatei dușmane.
Cu toate că în "Letopisețul Cantacuzinesc" spune că cetatea a fost ridicată din porunca lui Vlad Țepeș care, voind să–i pedepsească pe boieri și pe târgoveți: "...pe toți i–a dus la Poenari și au tot lucrat la cetate până li s–au spart hainele dupre ei...", se pare că aceasta întâmplare este legată doar de refacerea ei.
Cetatea a fost ultimul refugiu al domnitorului înainte de a pleca în Transilvania. Ea a fost una dintre fortificațiile care au contribuit la victoria finală a românilor din anul 1462. Lui Vlad Țepeș îi revine meritul de a fi întârziat pentru cel puțin șapte decenii înaintarea armatelor otomane către sudul și centrul Europei.
A fost a doua cetate de scaun a domnitorului Țării Românești
Una dinte puținele cetăți medievale, Cetatea Poienari este menționată pentru prima data în anul 1453 într-un document prin care Ludovic al V -lea cere localnicilor să execute lucrări de renovare a fortăreței, pentru a fi pregătită pentru eventualele atacuri dușmane. În alte documente, precum cele ale cancelariei din Valahia, numele cetății apare menționat abia în anul 1481.
Se presupune că, datorită unui cutremur, cetatea a fost distrusă în totalitate, ajungând o ruină. Ultima restaurare a cetății a fost făcută între anii 1969 și 1972, când s–au consolidat și înălțat zidurile și s–au construit trepte de acces care permit vizitarea în cele mai bune condiții a întregii fortărețe.
Vizitată anual de mii de turiști români dar și străini, faima Cetății de la Poienari, a atras televiziuni de renume, precum National Geographic, Discovery sau History Channel precum și numeroase personalități ale vieții spirituale românești: Cezar Bolliac, Alexandru Odobescu, Carol Davila, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Alexandru Vlahuță, Nicolae Iorga și mulți alții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu