Școala de Ghizi

Şcoala de ghizi se adresează tuturor tinerilor, şi nu numai, care doresc să iasă la munte, să-şi facă prieteni, să înveţe lucruri practice despre munte, ghidarie şi turism! Pentru mai multe detalii, intrați pe: http://www.monom.ro/

Statistică Steaua - Dinamo

Total meciuri
128
--
Victorii
Steaua 38
Dinamo 45
Egaluri 45
--
Goluri marcate
Steaua 172
Dinamo 171
--
Titluri naționale
Steaua 24
Dinamo 18
--
Cupa României
Steaua 21
Dinamo 13
--
Supercupa României
Steaua 5
Dinamo 2
--
Victorii categorice
Steaua - Dinamo = 5-0 (12 iunie 1985 și 4 aprilie 1998)
Dinamo - Steaua = 6-2 (1 octombrie 1951)

Copiii din ziua de azi...

Copiii din ziua de azi iubesc luxul. Nu au maniere, disprețuiesc autoritatea și dovedesc lipsă de respect față de bătrâni. Nu se mai ridică în picioare când oamenii în vârstă intră în încăpere. Își contazic părinții, mănâncă în grabă delicatesele la masă, stau picior peste picior, și sunt tirani cu profesorii. Tinerii din ziua de azi nu se gândesc decât la ei însiși. Nu au pic de respect pentru părinți sau persoane în vârstă. Vorbesc ca și cum ei însiși ar ști totul și ceea ce noi considerăm înțelepciune este lipsit de relevanță pentru ei. Cât despre fete, sunt directe, lipsite de modestie și nefeminine în limbaj, comportament și îmbrăcăminte.

Socrate (470 î.Hr. – 7 mai 399 î.Hr)

Au trecut 2400 de ani....

În viață primești ceea ce dai...

Intr-o zi un laptar primeste o citatie de la judecatorie, fiindu-i intentat un proces de catre un brutar. Omu’, foarte ingrijorat,se tot intreba cu ce o fi gresit. Brutarul insa stia; el l-a acuzat pe laptar ca il inseala la cantar cand ii vinde unt.
Asa ca dupa ce laptarul ii aducea kilu’ de unt si pleca, brutarul cantarea untul in prezentza a doi martori.
Si intr-adevar, banuielile erau justificate. In loc de 1 kg de unt primea 900 g, ba 800, au fost cazuri cand a primit doar 750 g de unt. La proces, judecatorul il intreaba pe laptar:
- Spune, dumneata ai cantar pentru cantarit untul pe care il vinzi ?
- Nu, domnule judecator; nu am.
- Pai, atuncea cum pretinzi ca vinzi untul cu kila?
- Pai, sa vedeti. Eu am o balanta, pun pe o parte a balantei kilu’ de paine ce o cumpar de la brutar, iar pe cealalta parte pun unt pana ce balanta se echilibreaza.

Morala:
In viata primesti ceea ce dai.

Cetatea Poienari

          Cetatea Poienari este situată în județul Argeș, la aproximativ 2 km de satul Căpăţâneni Pământeni din Comuna Arefu, la 4 km de Barajul Vidraru. Este construită în stancă la o altitudine de 850 m, pe un platou din culmea muntelui Cetatea. Șerpuind printr-o pădure deasă de fag, să ajungi la ruinele cetății (că doar atât a mai rămas din ea), trebuie sa urci cele 1480 de trepte din beton. De la înălțimea acestora apare una dintre cele mai atrăgătoare priveliști, iar în ceața depărtării se întrevăd piscurile Făgărașului și plaiurile Iezerului și Păpușii. La capătul scărilor, te întâmpină o căsuță, construită între anii 1969-1972, în stil argeșean, în care Muzeul orășenesc Curtea de Argeș, a realizat o expoziție permanentă numită "Cetatea Poienari", expoziție ce prezintă istoria cetății medievale.

Cetatea Poenari este cunoscută și drept "cuibul de vulturi al vitejilor de demult", cetate care făcea parte, cu veacuri în urmă, dintr–un  vast lanț de fortificații ce apărau hotarul nordic al Țării Românești.

 

            Cetatea se pare că a fost construită în doua faze, prima fiind la sfârșitul sec. XIII -lea și începutul secolului al XIV-lea, perioadă în care a fost construit turnul dreptunghiular din piatra, cu trei nivele despărțite de planșee din lemn. Inițial, exista doar un turn din piatră brută, dar, în secolul al XIV–lea, fortificația a îmbrăcat tot vârful de stâncă cu ziduri groase din piatră spartă. Fortificația s-a ridicat direct pe stancă, folosindu-se o tehnică bizantină veche - zidurile pe latura sudică au între 2,70 și 3,00 metri grosime. Accesul în turn se făcea pe scări mobile. În etapa a doua s-au construit zidurile cu turnuri semicirculare, unde s-a folosit piatră, iar pe interior au fost dublate cu cărămidă la părțile superioare, grosimea lor fiind de 2-3 metri. Patru din turnurile de apărare aveau forma rotundă iar unul era conceput sub forma unei prisme.

Construcția nu putea adăposti decât o garnizoană de vreo 30–40 de soldați, suficient însă pentru a stingheri mișcările armatei dușmane.

            Cu toate că în "Letopisețul Cantacuzinesc" spune că cetatea a fost ridicată din porunca lui Vlad Țepeș care, voind să–i pedepsească pe boieri și pe târgoveți: "...pe toți i–a dus la Poenari și au tot lucrat la cetate până li s–au spart hainele dupre ei...", se pare că aceasta întâmplare este legată doar de refacerea ei.

Cetatea a fost ultimul refugiu al domnitorului înainte de a pleca în Transilvania. Ea a fost una dintre fortificațiile care au contribuit la victoria finală a românilor din anul 1462. Lui Vlad Țepeș îi revine meritul de a fi întârziat pentru cel puțin șapte decenii înaintarea armatelor otomane către sudul și centrul Europei.

A fost a doua cetate de scaun a domnitorului Țării Românești

Una dinte puținele cetăți medievale, Cetatea Poienari este menționată pentru prima data în anul 1453 într-un document prin care Ludovic al V -lea cere localnicilor să execute lucrări de renovare a fortăreței, pentru a fi pregătită pentru eventualele atacuri dușmane. În alte documente, precum cele ale cancelariei din Valahia, numele cetății apare menționat abia în anul 1481.

 

Se presupune că, datorită unui cutremur, cetatea a fost distrusă în totalitate, ajungând o ruină. Ultima restaurare a cetății a fost făcută între anii 1969 și 1972, când s–au consolidat și înălțat zidurile și s–au construit trepte de acces care permit vizitarea în cele mai bune condiții a întregii fortărețe.

 

            Vizitată anual de mii de turiști români dar și străini, faima Cetății de la Poienari, a atras televiziuni de renume, precum National Geographic, Discovery sau History Channel precum și numeroase personalități ale vieții spirituale românești: Cezar Bolliac, Alexandru Odobescu, Carol Davila, Bogdan Petriceicu Hașdeu, Alexandru Vlahuță, Nicolae Iorga și mulți alții. 

Catedrala Alexander Nevsky -- Sofia

Cunoscută ca ”inima orașului”, Catedrala Alexander Nevsky din Sofia este simbolul capitalei Bulgariei, fiind deopotrivă unul dintre cele mai mari lacașuri religioase din lumea ortodoxă. Este situată în centrul capitalei, în piața Alexander Nevsky, ocupă o suprafață de 3170 mp, și putând să găzduiască aproximativ 10000 de persoane.

Catedrala Alexander Nevsky din Sofia este construită în stil neo-bizantin, are un plan în forma de cruce dar și un dom central aurit cu o înălțime de 45 m. În total, exista 12 clopote dar și un turn de 53 m înălțime. Cel mai mare clopot are 12 tone și se aude de la o distanță de 30 km. Cupola este sprijinită de coloane masive. În interior, clădirea este la fel de impresionantă: marmură, onix, alabastru și multe alte materiale de lux alcătuiesc un cadru fastuos. Marmura italiană este materialul folosit cu predilecție pentru coloane, podele și jilțul patriarhului. Pereții sunt împodobiți cu picturi murale vechi. Catedrala oferă vizitatorilor o deosebită colecție de aproximativ 1500 de icoane.
Sub catedrală se află un muzeu imens. Sunt expuse icoane bulgărești dar și bizantine de o frumusețe extraordinară. Cea mai veche datează din sec al IX-lea, iar cea mai recentă din sec al XVIII-lea.

Catedrala Alexander Nevsky a fost ridicată în perioada 1904 – 1912, reprezentând un simbol al sacrificiului a celor peste 200.000 de soldați, ce au luptat și s-au jertfit în Războiul Ruso-Otoman din 1877 – 1878, în urma căruia Bulgaria și-a dobândit independența. Numită după un vestit războinic rus din secolul al XIII-lea (Alexander Nevsky, un erou al Rusiei medievale) care era Sfântul Patron al Țarului Alexandru al II-lea, biserica a fost proiectată de Pomerantev, un important arhitect religios rus al epocii, și a fost decorată de cei mai buni artiști din Europa (bulgari, ruși, austrieci, unguri sau germani).

Moartea unui spirit...

Deși nu sunt nici pe departe un fan al acestei echipe, merită câteva cuvinte....

     Pe 25 iunie 1923, un grup de muncitori de la Atelierele Grivița, a pus bazele Asociației Sportive și Culturale CFR.
Nu au fost niciodată o forță în fotbalul european, au avut câteva meciuri frumoase. La nivel național, are trei titluri de campioană, 13 cupe și 4 supercupe ale României (sper să nu fi luat date eronate).
Au alternat liga a doua cu primul eșalon fotbalistic. Printre legendele lor, se numără: Valentin Stănescu, Necula ”Rică” Răducanu, Ion Motroc, Adrian Iencsi, Constantin Dinu, Marius Măldărășanu, Alexandru Neagu sau Daniel Pancu.
Alături de Steaua, Dinamo și Craiova, au dat sarea și piperul multor ediții de campionat.
     Ei spun că au cea mai frumoasă galerie...iar în opinia multora, deși nu au un număr extraoridnar de suporteri, aceștia sunt capabili de lucruri minunate pe stadion, știu să își susțină jucătorii într-un mod aparte.
Certurile, înjurăturile între galerii, meciurile frumoase, coregrafiile suporterilor, jucătorii...au făcut din acest club, unul dintre cele mai respectate cluburi din țară....
     Ultima perioadă a condus fotbalul intern parcă spre o zonă neagră, nu gri...dificultățile financiare (și nu numai) au făcut ca echipe cu tradiție precum Universitatea Craiova, Poli Timișoara sau Fc. Național să intre în faliment sau să dispară aproape subit de pe primele scene ale fotbalului românesc. Ediția proaspăt încheiată a dus alte 2 ”inimi” ale fotbalului în necunoscut: Rapid și Universitatea Cluj....iar cum viitorul nu se anunță prea roz, posibil și Steaua să dispară la fel....
     Solidaritatea suporterilor cu jucătorii, este și va rămâne mereu respectată în Giulești!
   ”Suntem peste tot acasă,/
   Porțile ni se deschid,/
   Nu-i echipă mai frumoasă/
   Și iubită ca Rapid!”

Sper ca Rapidul să nu moară și să revină cât mai curând acolo unde îi este locul!!!