Cand o persoana incearca sa isi gaseasca refugiul in singuratate, ajunge sa mediteze mai mult, sa se izoleze. Aceasta forma de manifestare este rodul unei suferinte personale. Cand dintr-un anumit motiv ne inchidem sufletul, acesta continua sa functioneze dar se umple de durere.
In momentul in care ajungi sa suferi indeajuns de mult astfel incat sa ajungi pe culmile disperarii pentru ca intr-o clipa ai pierdut cea ce credeai ca e etern, atunci cand crezi ca universul se prabuseste, atunci cand simti din toata fiinta ta ca esti instare sa mergi pana la capatul lumii deoarece acolo vei gasi pe cel ce l-ai cautat toata viata, atunci sti ce inseamna suferinta. In adancurile acestei suferinte, se gaseste ceva ce vei pretui si mai mult: puterea de a pretui dragostea.
"Ti-ai construit o pace a ta, astupand cu ciment toate iesirile spre lumina, asa cum obisnuiesc termitele. Te-ai rostogolit in securitatea ta si te-ai afundat in rutina, in riturile innabusitoare ale vietii, ai ridicat acest meterez umil impotriva vanturilor si a stelelor. Nimeni nu te-a zgaltait de umeri can poate ar mai fi fost inca timp. Iar acum huma din care esti facut s-a uscat si s-a intarit si nimic n-ar mai putea de aici inainte sa destepte pe muzicianul atipit din tine, sau pe poetul, sau pe astronomul care poate salasluia in tine la inceputul inceputurilor." (Terre des hommes -- Antoine de Saint-Exupery)
